DUREREA. SISTEMUL NOCICEPTIV ȘI ANTINOCICEPTIV. TEORIA “PORȚII DE CONTROL”

TOATE PRELEGERILE
EXAMEN
ORAR PRELEGERI
PLAN SEMINARE
FIȘĂ DE OBSERVAȚIE
DEXTERITĂȚI MANUALE
RECOMANDĂRI METODICE





 Durerea – cel mai precoce simptom natural al unei maladii. Semnal de alarmă. Durerea mobilizează toate sistemele funcționale de supraviețuire ale organismului, pentru înlăturarea acțiunii factorului nociv. Este o experiență senzorială și emoțională dezagreabilă, condiționată de o leziune tisurală veritabilă sau potențială. Anatomic și fiziopatologic este legată de calea sensibilității superficiale.  Există 3 categorii de nociceptori:  - termici: activați la 45*C sau la -5*C - mecanici: presiuni intense asupra pielii, sunt conectați cu fibrele A-delta - polimodali: stimuli termici, mecanici sau chimici, sunt asociați fibrelor C nemielinizante cu viteză mică de conducere (1 m/s).

Calea durerii: Primul neuron se află în ganglionul spinal. Axonul ajunge în cornul posterior al măduvii spinării unde se află al doilea neuron, care are conexiuni cu celulele cornului lateral și cel anterior, asigurând la nivel spinal reflexele somatice și vegetative asociate fenomenului algic. Majoritatea fibrelor neuronului 2 ce asigură transmiterea durerii, se proiectează contralaterală (o mică parte ipsilateral), spre nivelele superioare. Aferențele nociceptive încrucișate se situează pe partea internă a tractului spino-talamic, asigurând transmiterea rapidă a durerii (aferențe rapide). Aferențele lente (tract spino-reticular, spino-mezencefalic, cervico-talamic) se proiectează în formațiunea reticulară, talamus etc. conectându-se mai departe cu structurile sistemului limbic și alte formațiuni cerebrale. Căile de transmitere lentă generează senzații difuze, rău localizate, de la structurile profunde (organe interne, periost). Sunt 2 grupuri de nuclei ai talamusului care primesc informația nociceptivă:  - lateral: prin intermediul tractului spino-talamic, leziunea provoacă durerea centrală, sindrom DejerineRoussy – dureri spontane arzătoare, dizestezii în diversiune regiuni ale corpului unde factorii nocivi nu provoacă durere - medial: prin tractul paleo-spinal. De la nucleii talamici începe al treilea neuron nociceptiv, care se proiectează pe cortexul cerebral. În cortex, la răspunsul stimulenților nociceptivi, activează 2 regiuni corticale: girus cinguli (parte a sistemului limbic, componenta emoțională a dureri), și cortex insular (prelucrează informația din mediul intern, contribuie la apariția componentei vegetative a răspunsului la durere; leziunea acestuia duce la asimbolia durerii – pacientul percepe durerea, dar nu are reacții vegetative adecvate asociate răspunsului nervos). Cortexul insular integrează componentele senzoriale, afective și cognitive ale durerii.

Teoria porții de control a durerii: Durerea este rezultatul unui echilibru al activității nociceptive și antinociceptive. Teorie formulată în 1965 de către Melzack și Wall. Teoria constă în felul următor: un stimul aplicat pe tegumente activează atât fibrele cu diametru mare cât și cele cu diametru mic. Dacă intensitatea stimulului este mică, predomină vehicularea prin fibrele cu diametru mare, cu excitarea neuronului inhibitor, iar celule responsabilă de transmiterea impusului nu va genera impulsul. Dacă stimulul este intens, predomină vehicularea stimulului prin fibrele de diametru mic, interneuronul inhibitor tace, cu activitarea celulei de transmitere, ceea ce condiționează durerea. Două mecanism pot închide această poartă: impulsurile survenite prin fibrele de diametru mare și influențele descendente realizate pe căile recent descoperite de modulare.



Sistemul antinociceptiv: - sistem opioid endogen. Endomorfinele - sistemul adrenergic - sistemul GABA-ergic - sistemul serotoninergic - sistemul canabinoid